Piept de pui cu ananas și cașcaval la cuptor

Piept de pui cu ananas și cașcaval la cuptor

                                                           Piept de pui cu ananas și ciuperci

Combinația dintre pieptul de pui și ananas ne va satisface papilele gustative pentru ceva exotic și, în același timp ușor de pregătit. Este perfect pentru iubitorii de bucate dulce-acrișoare. Ananasul îi va da cărnii un gust fin și deosebit, iar cașcavalul îl va competa în întregime. Vă asigur, va fi preferatul de pe masa de sărbătoare...Pentru acest deliciu vom avea nevoie de piept de pui, ananas proaspăt sau conservat, cașcaval și roșii, dar cantitățile le vom stabili în funcție de cîte porții dorim să facem.

Ingrediente: 1 piept de pui, 150-200 gr de ananas tăiat cuburi sau felii, 200 gr de cașcaval, 1 roșie tăiată felii, sare după gust, piper după gust, 2 linguri suc de lămîie.

Primul pas pe care îl vom face este să tăiem pieptul de pui în patru fîșii egale. Cu un șervete de hîrtie vom șterge carnea bine.

Vom bate atent și foarte puțin bucățile de carne, apoi le vom săra și vom presura puțin piper. Vom stropi carnea cu suc de lămîie.

Vom avea pregătită din timp o tavă pe care o vom tapeta cu hîrtie pentru copt. Vom așeza fîșiile de piept de pui în ea. Vom așeza ananasul și feliile de roșie.

Vom presura deasupra cașcaval dat prin răzătoare.

Vom pune tava în cuptorul supraîncălzit la 200 gr pentru aproximativ 30 min pînă ce cașcavalul va deveni rumen la culoare.

Se servește fierbinte cu garnitură de cartofi, orez, ciuperci trase la tigaie , legume sau salate.

Poftă bună!!!








Bunica recomandă