Castraveți murați pe bază de alcool etilic

Castraveți murați pe bază de alcool etilic

                                                   Castraveți murați pe bază de alcool etilic

Ingrediente: Pentru 6 borcane de 1 litru vom avea nevoie de: 4 kg castraveți mici,  5 l apă, 350 gr sare neiodată, alcool etilic de 96%, frunze de vie, frunze de coacăză, mărar, pătrunjel, vreo 4 căcelii de usturoi, frunze de dafin, boabe de coreandru.

Mai întîi pregătim castraveții ( 4 kg). Îi spălăm bine și îi curățim de codițe. 

Pregătim din timp mirodeniile. Le spălăm și le mărunțim. Curățim usturoiul. 

Într-un castron mare punem frunzele de vie, frunze de coacăză, usturoi, frunze de dafin. Aranjăm castraveții. Deasupra iarăși punem mirodenii. 

În alt castron dizolvăm cele 5 l de apă cu 350 gr sare. Amestecăm bine pînă ce sarea va fi dizolvată.

Turnăm compoziția de apă peste castraveți. Punem deasupra o greutare și capacul. Lăsăm castraveții timp de 3 zile să se mureze.

A 3-a zi vom pregăti borcanele. Vom avea nevoie de 6 borcane pe care le vom spăla și le vom pune pe un prosop să se usuce. Nu le vom steriliza. Vom pregăti capacele. Le vom fierbe.

 Vom scurge castraveții de moare. Îi vom spăla bine cu apă călduță sub jetul de apă. Moarea și mirodeniile le vom arunca. Nu vom avea nevoie de ele.


Vom pregăti alte mirodenii.

Aranjăm în borcane morodenii noi, castraveții, deasupra iarăși mirodenii.



Într-un castron punem la fiert 4 l de apă ( este posibil să nu avem nevoie chiar de toată apa, depinde de cît de mari sunt castraveții). Punem sare după gust. Lăsăm apa pe foc pînă dă în clocot.

Turnăm cu un polonic apa în fircare borcan. Acoperim cu capacele. Le acoperim cu un ștergar. Le lăsăm acoperite 30 min.


Peste 30 min turnăm apa din borcane ,iarăși în castron.

O dăm iarăși în clocot. Turnăm iarăși apa în borcane. Adăugăm deasupra 1,5 lingură de alcool etilic. Închidem ermetic borcanul cu mașina de închis borcane.

Întoarcem borcanele cu capacele în jos. Le acoperim cu o plapumă. Borcanele cu castraveți pentru iarnă sunt gata.