Pătrunjel pentru iarnă

Pătrunjel pentru iarnă

Pătrunjel pentru iarnă

 Este anotimpul potrivit pentru a ne face provizii de verdeaţă pentru iarnă. Ştim cu toţii că primăvara semănăm, iar toamna adunăm. Dar ce facem cu patrunjelul care a rămas în straturi de anul trecut şi care a crescut atît de frumos ? Doar peste cîteva săptămîni fuge în sus ca să facă seminţe. Desigur că şi de seminţe avem nevoie, dar avem nevoie şi de frunze verzi şi proaspete pînă apare pătrujelul semănat. Mai avem nevoie şi iarna de el. Deaceea eu îl culeg pentru a-l pregăti pentru iarnă, iar mai apoi pătrunjelul sloboade alte frunzuliţe pentru a le avea pînă ce creşte cel semănat proaspăt.Nu las să se piardă,căci iarna ne prinde bine,mai ales că sunt atîtea metode de a păstra verdeaţa.Îmi plăceau borcanele cu verdeaţă pe care le pregătea bunica şi mama mea şi pe care le aranja atît de frumos pe rafturile din beci.Şi acuma simt aroma borşului făcut cu verdeaţă scoasă din borcan:mărar,pătrunjel,leuştean ş.a.Atît de bine aprovizionate erau gospodinele de atunci,căci nu îşi permiteau  să procure verdeaţă proaspătă cum o facem noi acuma şi nici nu doreau,poate,căci aveau ele un principiu la care ţineau mult:,,Ce e muncit de tine,în grădinuţa ta,e sfînt!". Mă ţin şi eu de acest principiu, dragile mele, şi adun totul, căci nu poţi lăsa să se piardă munca ta. Şi vreau să vă prezint cîteva metode de păstrare a pătrunjelului pentru iarnă,metode pe care le puteţi folosi pentru multe alte verdeţuri. Aşadar, vedeţi cum procedez.

Ingrediente: pătrunjel, sare, unt, oţet de mere (sunt toate ingredientele folosite).

1. Pătrunjel sărat la borcan.

Primul lucru pe care îl vom face va fi ingrijirea pătrunjelului. Îl spălam, îl punem pe masa asternută cu un prosop de bucătărie şi îl lăsăm să se usuce de apă. Înlăturăm tulpina şi parţile mai groase ca să ne rămînă doar frunzele. Borcanele trebuie să fie curate şi uscate. Punem în borcan un strat de patrunjel (2 cm.), iar mai apoi îl presurăm cu sare grunjoasă pentru murături (1 lingură de masă). Repetăm procedura pînă borcanul se umple. Ne stăruim să aşezăm cît mai compact patrunjelul în borcan pentru a intra bine în contact cu sarea. Ultimul strat în borcan va fi neapărat sarea. Punem capacul de plastic sau de metal şi dăm borcanele la rece în beci sau în frigider. Am putea amesteca patrunjelul cu sarea direct în vas şi mai apoi sa-l punem în borcan, dar în urma асеstui proces pătrunjelul sloboade puţin suc, lucru nedorit , căci imediat îsi pierde puţin culoarea.



2.Pătrunjel congelat.

Pătrunjelul bine îngrijit (vedeţi cum o facem în prima metodă) îl uscăm bine de apă, dacă dorim îl mai mărunţim şi îl punem în pungi micuţe sau pliculeţe care se închid ermetic. Ne staruim să scoatem tot aerul din pliculeţ, apăsînd pe el cu mâina şi îl inchidem. Pliculeţele umplute le punem in congelator.

3.Pătrunjel în oţet de mere.

Pătrunjelul bine ingrijit (vedeţi cum o facem în prima metodă), îl uscăm puţin pe masa acoperită cu un prosop şi îl punem foarte compact în borcane uscate.Turnăm oţet deasupra cît să acopere verdeaţa şi punem capacul (de plastic sau metal). Se păstrează în frigider, iar iarna este perfect pentru diferite salate din legume.

4.Pătrunjel în unt.

Pătrunjelul bine îngrijit (vedeţi prima metodă) îl tăiem marunt. Untul îl lăsăm puţin să stee pe masă (30 min. dar să nu fie tare moale). Amestecam intr-un vas untul cu pătrunjelul şi îi dăm formă lunguiaţă. Punem amestecul pe o bucată de peliculă şi rulăm. Rulada din pătrunjel o punem în congelator pe cîteva min.pînă se întăreşte. Scoatem rulada din congelator şi o proporţionăm. O punem în caserole, punem capacul şi le punem înapoi în congelator. Este cea mai preferată şi gustoasă metodă pe care o putem folosi iarna pentru supe,terciuri,sosuri etc.






5. Am putea continua lista cu pătrunjelul uscat la loc intunecos, legat în mănunchiuri mici,subţiribşi atîrnat pe cuie ,cum o făceau şi poate o mai fac bătrînelele gospodine,dar această metodă o folosesc destul de rar,dat fiind faptul că pătrunjelul uscat îşi pierde gustul şi culoarea în urma acestei metode. Totuşi ,uscăm cîte puţin ca să-l avem în casă pentru a face ceai, dacă urmăm un tratament pentru sănătatea noastră.L-am mai putea usca pe masă,loc intunecos unde circulă aerul,întorcînfu-l pe o parte şi alta din cînd în cînd,iar mai apoi păstrat în punguţe de hîrtie sau punguţe din stofă naturală la loc uscat.

6. Pătrunjel în oţet de masă (Vedeţi metoda N.3) Îl folosim la pregătirea borşurilor (dacă toleraţi oţetul), marinade pentru carne,ornarea bucatelor din carne,peşte marinat şi sărat etc.

7.Pătrunjel în borş acru de casă.

Îngrijim bine pătrunjelul,îl tăiem la dorinţă,îl punem compact în borcane,turnăm deasupra borş acru de casă fiert în prealabil şi răcit.Punem capacul şi îl păstrăm în frigider.

Sunt metode utile pentru fiecare gospodină şi, credeti-mă, că iarna chiar ne salvează, căci situaţii sunt diferite şi imprevizibile.

Sper să vă placă ideile mele şi, spor la treabă, dragi gospodine!



Bunica recomandă


Varză murată la butoi
Varză murată la butoi

Varza murată- benefică pentru organism...

Citește
Roșii murate la borcan
Roșii murate la borcan

Roșii murate la borcan... Un deliciu ce se mănîncă rapid...

Citește
Varză cu carne la ceaun
Varză cu carne la ceaun

Varză cu carne la ceaun...

Citește
Legume pane la cuptor
Legume pane la cuptor

Sănătos, delicios și aromat.

Citește
Verzi la borcan
Verzi la borcan

Verzi la borcan pentru iarna care vine...

Citește
Salată cu gogonele la borcan
Salată cu gogonele la borcan

Salată cu gogonele pentru iarnă...

Citește
Harbuji ( pepene verde) murați la butoi
Harbuji ( pepene verde) murați la butoi

Harbuji acrișori și sălciori la butoi...Rețetă verificată...

Citește
Roșii cuburi în sucul lor
Roșii cuburi în sucul lor

Roșii în sucul lor... Totul Bio...

Citește
Roșii marinate
Roșii marinate

Roșii marinate pentru iarnă...

Citește
Gogoșari în suc de roșii
Gogoșari în suc de roșii

Gogoșari în suc de roșii... O placere să deschizi un borcan de gogoșari în toiul iernii...

Citește
Condimente făcute în condiții de casă
Condimente făcute în condiții de casă

Condimente naturale făcute în condiții de casă... Perfecte pentru a da gust bucatelor...

Citește
Roșii în sucul lor la borcan
Roșii în sucul lor la borcan

Roșii în sucul lor pentru iarna care vine...

Citește