Plăcinte foioase pe apă carbogazificată

Plăcinte foioase pe apă carbogazificată

                                       Plăcinte pe bază de apă carbogazificată

De mult timp tot zicea că am să încerc să fac plăcinte pe apă carbogazificată și iată că astăzi le-a venit rîndul..! Sincer, am rămas încîntată de rezultat și de faptul cît de bine și ușor se lucrează cu așa aluat. Am și prins secretul elasticitații foilor, care s-au întins exstraordinar de bine și care deloc nu sunt capricioase. E nevoie doar să-l lăsăm suficient să se odihnească și să fim mai generoși cu uleiul și atunci prin foița întinsă se va prevedea masa de lucru. Așadar, urmăriți etapele pas cu pas.

Ingrediente: 300 ml apă carbogazificata de t.camerei, 1 lingură de ulei rafinat, 1 lingură de oțet 6%, 1 linguriță de sare, 450 - 460 gr.făină (la cîntar, la mine a mers 455 gr.)

Mod de preparare: punem în apă sarea, uleiul, oțetul. Amestecăm puțin apa, după care adăugăm făina. Frămîntăm aluatul 5,7 min pe masa presurată cu făină. Aluatul trebuie să se desprindă de pe mână, dar să fie molcuț. Acoperim coca de aluat cu un prosop și lăsăm să se odihnească 20-25 min.

Dupa ce aluatul s-a odihnit, îl împărțim în 8 parți egale și facem biluțe. Acoperim biluțele cu prosopul și le lăsăm să se odihnească și ele 25 min.

Ungem generos o farfurie cu ulei și punem foile întinse cu citorul (mărimea unei farfurii). Fiecare foaie întinsă o ungem abundent cu ulei (în special marginile). Dupa ce am terminat de aranjat în farfurie foile le întoarcem în farfurie ca prima pusă să vină deasupra. Lăsăm foile ca să steie în farfurie încă 10-15  min., după care începem a le modela.

Umplutura poate fi diferita, brânză proaspătă de vaci, urdă de oi cu codițe de ceapă, varză ușor călită în ulei pe tigaie și stropită cu suc de lamîie, mere trecute prin răzătoare cu puțin zahăr sau fără, dovleac ș.a.

Foaia o întindem pe masa unsă cu ulei, dar, dacă ați uns generos foile cînd le-ați pus în farfurie, atunci nu mai ungem masa, nici foile înainte de a pune umplutura. Modelam plăcintele dîndu-le forma dorită..




Punem plăcintele în tava tapetată cu hîrtie. Înainte de a le pune în cuptor, le ungem cu galbenuș de ou+ 1linguriță de apă.


Cuptorul îl înfierbîntăm din timp. Coacem plăcintele 30-35 min la 180C. După ce le scoatem din cuptor, le ungem doar cu puțină apă și le acoperim cu un prosop gros pe 10-15 min.




Poftă bună!


Bunica recomandă