Biscuiți Spirală
Vă prezint astăzi niște biscuiți delicioși pe care îi putem face doar cu mîinile, neavînd la îndămînă forme pentru biscuiți. Se fac rapid și foarte ușor. Vom avea nevoie și de cacao, întrucît se fac în două culori. Sunt la gust chiar deosebiți. Savurîndu-i, vom simți un gust plăcut de ciocolată și un gust de vanilie. Îi puteți modela împreună cu copiii voștri. Iată care sunt ingredientele și modul de preparare.
Ingrediente: 100 gr unt, 200 gr smântînă, 100 gr zahăr pudră, 1 ou, 20 gr cacao, 1 linguriță praf de copt, 1 plic zahăr vanilat, 150 gr amidon de cartofi sau porumb, 350 gr făină.
Într-un vas punem smântîna de temperatura camerei. Tot aici punem praful de copt. Lăsăm 10 minute, după care adăugăm oul bătut, untul topit sau de temperatura camerei, zahărul pudră, zahărul vanilat.
Adăugăm amidonul și făina. Nu amestecăm aluatul pînă la urmă, ci îl divizăm în două. Într-o jumătate din aluat adaugăm cacao.
Frămîntăm două bile de aluat. Le lăsăm vreo 10 min să se odihnească.
Modelăm biscuiții.
Punem biscuiții pe o tavă tapetată cu hîrtie.
Îi coacem în cuptorul supraîncăzit la 180C timp de 25-30 min ( depinde de cuptor). După ce îi scoatem din cuptor, la dorință îi pudrăm.