Prăjtură Salam
Este prăjitura copilăriei mele, o reţetă veche pe care o foloseau mamele noastre, o reţetă din ingrediente simple, accesibile tuturor gospodinelor. Eu, copilă fiind, numeam acest deliciu ,,rulet cu nuci" şi în caieţelul meu cu reţetele anilor '70 aşa şi este scris. Ce să vă zic? Uşor de făcut, dar nemaipomenit de gustos. Eu o consider ca cea mai ciocolătoasă prăjitură, cea mai săţiosă, cea mai delicioasă. Gust impecabil cu mult miez de nuci, cacao ,aromată şi crocantă. Aşadar, urmăriţi reţeta mea şi modul de pregătire, dar totodată nu uitaţi să vă abonaţi la blogul Bunica.md pentru a vedea şi alte reţete cu care vom veni pentru Dv.-stră cît mai curînd. Lista cu reţetele bunicii e lungă, deaceea abonaţi-vă chiar acum, deoarece această opţiune apare doar o singură dată pe ecranul dispozitivului Dv.-stră. Să trecem, aşadar, la acţiune.
Ingrediente: 6 linguri cacao, 2 gălbenuşuri de ou,150 gr.unt,150 gr.zahăr,100 ml. lapte fiert şi răcit, 200 gr.miez de nuci, 200 gr.buscuiţi (nu tare dulci),1 plic zahăr vanilat.
Mod de preparare: Într-un vas punem zahărul, cacaoa, zahărul vanilat şi bine amestecăm. Adaugăm laptele, untul,gălbenuşurile de ou puţin bătute şi punem vasul cu ingredientele respective la foc mic. Amestecăm încontinuu pînă zahărul se topeşte şi lăsăm compoziţia să fiarbă timp de 2 min. pînă observăm că deasupra amestecului apar bule de aer. Acesta este un semn că amestecul este gata şi trebuie vasul ridicat de pe foc.
Lasăm amestecul să se răceasca puţin, dar nu tare, adăugăm miezul de nuci şi biscuitii fărîmiţaţi. Amestecăm uşor compoziţia.
Punem pe un platou folie alimentară şi turnăm amestecul pe ea.
Atent, cu mişcări uşoare rulăm amestecul împreună cu folia alimentară.
Cu palmele îi dăm compoziţiei forma de salam. Avem grijă ca amestecul să fie rulat strîns. Legăm capetele foliei şi punem prăjitura pe o noapte în frigider să se lege bine.
A doua zi prăjitura răcită bine o putem frumos felia şi o servi.
Poftă bună!