Tort Miedovic
Am optat pentru această rețetă deoarece multora nu le place gustul de bicarbonat de sodiu în foile acestui tort. De fapt, și eu nu sunt amatoarea acestui gust. În schimb, am adăugat în aluat praf de copt, ce înlocuiește bicarbonatul de sodiu și nu i se simte gustul pronunțat. Este foarte gingaș și delicios. Vreau să menționez că nu este rețeta clasică de Miedovic. Pe mine gustul m-a cucerit din prima....Iată ingredientele și pașii pe care i-am urmat.
Ingrediente: 2 ouă, 1,5 linguriță de praf de copt, 2 linguri miere, 150 gr zahăr, 100 gr unt, 380- 400 gr făină.
Aluatul nu îl facem pe baie de aburi, ci direct pe focul de la arăgaz ( focul trebuie să fie mic). Deci, punem ouăle , zahărul și mierea într-un castron. Amestecăm bine cu un tel, după care punem castronul la foc mic. Amestecăm incontinuu pînă ce compozitia devine caldă.
Adăugăm untul cubulețe și amestecam ca acesta să se topească. Cînd untul s-a topit, punem praful de copt amestecînd încontinuu. În acest moment compoziția trebuie să se mărească în volum.
Luăm castronul de pe foc şi adăugam aici vreo 200 gr faină. Amestecăm.
Restul făinii o punem pe masă. Aluatul îl punem în făină și modelăm coca de aluat.
O împărțim în 8-10 bile. Întindem fiecare bilă pe foaie de copt atît cît putem de subțire și îi modelăm forma ( foaia- 20 cm în diamentru). Coacem foile la 180 gr pînă se rumenește frumos.
Pentru cremă avem nevoie de 500 gr smîntînă cu un procent mare de grăsime+ 200 gr zahăr pudră. Crema o putem face la dorință.
Incorporăm tortul.
Decorul îl facem opțional.
Lăsăm tortul în friginer pentru 5-7 ore, după care îl putem servi.
Poftă bună.