Chifle cu fustiță

Chifle cu fustiță

                                  Chifle cu fustiță

A fost o idee spontană pentru a le captiva atenția celor mici din familia mea, zic de denumire, căci în prezent cam greu îi uimești pe copii cu ceva, luînd în considerație faptul că atâtea le găsești în comerț. Ideea a fost chiar salutabilă din partea micuților și chifluțele apreciate, deoarece mi-au ieșit puhave și ușoare, nemaipomenit de gustoase și delicate la gust. Și dacă au fost făcute pentru prima dată, am încercat să folosesc diferită umplutură ,ca să văd cum îi nimeresc pe cei mici. Toate au fost extraordinar de bune și mîncate cît ai clipi din ochi. Așadar, urmăriți rețeta pas cu pas.

Rețeta: 150 gr.apă rece,70 gr.unt topit, 2 linguri de zahăr,1 linguriță de sare,1 plic zahăr vanilat,10 gr.drojdie proaspătă, 300 - 350 gr. făină.

Umplutura: dovleac trecut prin răzătoare +stafide, mere, brânză proaspătă de vaci+ stafide+1 linguriță zahăr vanilat sau alte fructe proaspete de sezon.



Mod de preparare: în apă de t.camerei amestecăm drojdia până se dizolvă, punem zahărul, sarea, zahărul vanilat și amestecăm până se dizolvă toate. Adăugăm untul topit, punem făina cernută sub formă de ploiță(cîte puțin) și frămîntăm totul bine pînă coca de aluat se desprinde de pe mâni. Punem aluatul într-un vas uns cu ulei, ungem coca de aluat cu puțin unt topit, acoperim vasul cu peliculă alimentară, punem deasupra un prosop de bucatarie și îl lăsăm să se odihnească la loc călduț pînă își dublează volumul.


Coca de aluat o împărțim în 8 părți egale și, respectiv, facem 8 biluțe. Lăsăm biluțele să se odihnească 5-10 min. și mai apoi le întindem puțin cu citorul pe masa presurată cu făina. Mijlocul fiecărei foițe îl ungem cu ulei (marginile nu le ungem, căci se vor desprinde cînd veți încerca să le suciți).

Modelam chiflele după modelul din foto atașate.


Dupa ce adunam chifla ca pe foto.,apucam cu degetele de virf si putin o scuturam sa se aranjeze umplutura.Apucam cu degetele de mijlocul chiflei,o rasucim apasat,dupa care ii desfacem marginile dupa cum cad.



Tapetăm tava cu hîrtie. Lăsăm chiflele să se odihnească 10-15 min. În tavă le ungem cu gălbenuș de ou amestecat cu 1 linguriță de apă și le punem în cuptorul supraîncălzit din timp pe 25-30 min,180C pînă se rumenesc frumos.

Le pudrăm cu zahăr pudră.



Poftă bună...❤




Bunica recomandă