Clătite Turban
Pe blogul nostru avem multe rețete de clătite, cu ouă, fără ouă, cu lapte acrit , cu chefir și alte rețete pe placul tuturor. Astăzi vă prezint o rețetă de clătite pe care cu siguranță le veți îndrăgi. Și știți de ce? Pentru că au o consistență catifelată, sunt flexibile și la modelare nu se rup. Tocmai de aceea le-am modelat în formă de turban. Le-am umplut generos cu brînză și stafide, și le-am copt cîteva minute în cuptor.Cel mai important lucru pe care trebuie să-l avem în vedere este tigaia, care trebuie să fie de o calitate bună. Urmăriți în continuare ingredientele și modul de preparare.
Ingrediente: 6 ouă, 1l.lapte, 3 pahare de făină rase (paharul de 250 gr.),2 linguri de zahăr, 1 plic zahăr vanilat,1 linguriță de sare, 4 linguri ulei.
Într-un vas amestecăm cu un tel ouăle cu zahărul ,sarea pînă ce vom obține o consistență omogenă. Punem putin din lapte (1 pahar)apoi adăugăm treptat făina în ploaie pentru a evita cocolașele. Amestecăm bine aluatul, apoi adăugăm restul laptelui, uleiul și zahărul vanilat.
Vom turna în tigaie cîte puțin aluat și vom coace clătitele la foc mediu pe ambele părți doar cîteva secunde.
Pentru umplutură vom avea nevoie de 500 gr brînză+ 2 ouă+ 100 gr stafite+ zahăr după gust.
Modelăm clătitele.
Le punem în tavă. Deasupra punem cîte o felie de unt. Le punem în cuptorul supraîncălzit la 180C timp de 15- 20 min.
Poftă bună.