Paste scoici umplute în sos la cuptor

Paste scoici umplute în sos la cuptor

                                                     Paste scoici umplute în sos la cuptor

 Îmi plac mult pastele, fără a face excese. Pastele făinoase le servim nu doar la cină, dar și la prînz. Sunt foarte gustoase și au avantajul de a se pregăti destul de repede, cu puțină îndemînare. Acum să vorbim puțin despre pastele scoici. Demult nu am pregătit acest deliciu. Deseori le umpleam cu carne tocată cu sos de roșii. Acum am hotărît să le fac puțin mai gingașe la gust și cu mult sos, întrucît nu ne plac pastele seci. Rezultatul  a fost peste așteptări. Combinația de piept de pui, ciuperci și sos de lapte este senzațional. Familiei mele i-a plăcut foarte mult și vă sugerez să pregătiți și voi, dragi gospodine, acest deliciu. Urmăriți pașii de preparare.

Ingrediente: 300 gr scoici, 400 gr piept de pui, 200 gr ciuperci proaspete ( puțin rumenite) sau conservate, 1 ceapă mare, 1 litru lapte, 3 linguri de făină, 300 gr cașcaval ( mozzarela Smetanîi sau Rosiiskii), 1 linguriță de oregano, sare și piper după gust.

Mai întîi pregătim umplutura. Ceapa și pieptul de pui ar fi bine să le tăiem, atît cît putem de mărunt.

În tigaia încinsă cu puțin ulei, călim pieptul de pui la foc mediu pînă se va evapora tot lichidul. Cînd bucățile de piept vor începe a prinde o culoare aurie, adăugăm ceapa. Lăsăm totul sa se rumenească amestecînd din cînd în cind. ( 5-7 min)

Pregătim scoicile. Le punem în apă clocotită fără sare. Le fierbem vreo 7 min. La consistență le lăsăm puțin dure, pe jumătate doar fierte. Le verificăm periodic.

Scoatem scoicile din apă. Le punem pe un platou fără ca să se lipească prea tare între ele.

Pregătim sosul. Într-un ceaun turnăm  laptele rece. Tot aici adăugăm cele 3 linguri de făină. Amestecăm compoziția atît timp cît este rece pentru a evita la maxim cocolașele. Punem ceaunul pe arăgaz. Cînd compoziția a început să fiarbă, adăugăm ciupercile.  Adăugăm sare și piper după gust. Fierbe 7-10 min după care stingem focul.

Umplem scoicile cu umplutura de carne și ceapă. Le aranjăm în tavă ( o tavă din sticlă, mărimea aproximativă 30/40, poate și mai mică).

Turnăm pe toată suprafața cu ajutorul unui polonic sosul.

Dăm tava în cuptorul supraîncălzit la 180C timp de 20 min. Peste 20 min verificăm dacă pastele sunt fierte, după care presurăm cașcavalul peste scoici ( dacă e cașcaval Mozzarela, atunci punem felii). Punem tava pentru încă 5 min pînă cașcavalul se va topi. 

Scoicile umplute în sos la cuptor sunt gata. Se servesc îndată ce s-au scos din cuptor. Poftă bună.