Tocăniță din dovlecei
Ingrediente: 2 dovlecei mijlocii, 1 ceapă medie sau jumătate de ceapă mare, 1 morcov mare, 2 roșii, 3-4 ardei mijlocii. sare și piper după gust, 2 căței de usturoi., verdeață opțional.
Pentru această tocăniță vom avea nevoie de legumele enumerate mai sus sau putem pune legume la dorință. Vom spăla bine legumele sub jet de apă. Vom decoji ceapa și morcovul.
Vom tăia legumele cuburi. Ceapa o vom tăia rondele.
Pentru ca sa obținem o tocăniță colorată și frumoasă la aspect, vom căli pe tigaie legumele separat. În așa fel vom simți gustul fiecărei legume aparte. Iată cîțiva pași pe care îi vom urma. Vom căli pe tigaie cu puțin ulei la foc mediu spre mare dovleceii.
După ce vor prinde o culoare aurie, îî vom pune în alt vas. Tot în aceeași tigaie vom căli morcovul ( 5-6 min) la foc mediu. Vom adăuga peste morcov, ceapa.
Vom lăsa totul să se rumenească. Apoi vom adăuga ardeii. Legumele se vor căli fără capac, vom amesteca periodic.
Adăugăm dovleceii. Amestecăm iarăși. Cînd legumele vor fi aproape gata, vom adăuga roșiile și usturoiul. Vom pune sarea și piperul. Vom pune capacul și vom lăsa tocănița să se înăbușe vreo 7 min, după care vom stinge focul. La dorință putem presura mărar sau pătrunjel.
Poftă bună.